Monștri

Groază abisală

Pândari nocturni cu tentacule, din mlaștini și păduri. Tentaculele ude se târăsc peste mușchiul tundrei și lutul pădurii când acești prădători ies după apus. Urmăresc orice călător singur socotit destul de slab ca să fie ucis, lovind greu cu capul înainte de a sfâșia victima cu ghearele. Făpturile nu încetează atacul până nu sângerează aproape de moarte. Sătenii întăresc tocurile ușilor cu benzi de fier și țin focurile aprinse toată noaptea, ca să le împiedice să se cațăre în case.

Barghest

Câini demonici prin ruinele vechilor regate. Cu coame aspre și foame arzătoare, fiarele urmăresc călători singuri pe drumuri nepăzite. Câinele înconjoară prada cu pași măsurați, apoi sare din alergare ca să-i zdrobească gâtlejul. Spre deosebire de lupii firești, barghestul nu se retrage rănit, continuând atacul până îi crapă oasele și sângele băltește în țărână. Vânătorii satelor întăresc adesea porțile țarcurilor cu benzi de fier, ca demonii să nu târască vite și copii în noapte.

Basilisc

Prădători reptilieni cu creastă, din deșert și mlaștină. Crestele albe ca osul prind lumina când acești vânători pândesc dunele și malurile mlăștinoase la orice ceas. Cântăresc forța călătorului înainte să atace, destul de siguri să lupte singuri ori în grupuri mici. Îmbină mușcături joase, repezi, cu lovituri măturătoare de coadă care rup tibii și glezne. Fiara rareori se retrage, luptând cu furie neobosită până aproape de moarte. Nomazii deșertului poartă scuturi de metal să abată loviturile și să evite colții ce străpung pielea fiartă.

Demonul lamelor

Spaime nocturne cu spini, din deșert și pustiu înghețat. Spini de os zimțați brăzdează spatele demonului care iese din dune și zăpezi după apus. Își cântărește atent prada, dar urmărește neobosit orice călător singur socotit destul de slab ca să fie ucis. Lovește în combinații rapide cu lamele antebrațelor și zdrobitor cu capul, refuzând retragerea până când trupul e aproape frânt. Caravanele prin taiga poartă scuturi de oțel în plus anume pentru a abate aceste tăieturi precise.

Fălci de os

Demoni cu față de os din pustiuri și sălbăticii înghețate. Plăci de craniu expuse formează fața demonului ce iese din nisipul deșertului ori zăpada taigalei după apus. Judecă forța călătorului după ținută și șarjează pe cine socotește slab, lovind cu mâini grele și izbituri zdrobitoare de cap. Făpturile ignoră răni care ar doborî un om, atacând până când trupurile aproape li se prăbușesc. Cine se încumetă în noaptea tundrei poartă făclii și oțel anume ca să alunge prădătorii înapoi în vizuini.

Cerber

Câini demonici cu trei capete din sanctuare prăbușite. Trei capete mușcă pe rând când fiarele încolțesc un negustor ori un cercetaș rătăcit. Ies din adâncuri fără soare să hărțuiască pe cei ce intră prea departe în cripte uitate, mușcând pe loc ori sărind din alergare peste podelele de piatră. Ura față de carnea vie le ține mult după ce câinele obișnuit ar cădea de pierderea sângelui. Supraviețuitorii învață să poarte scuturi grele și sulițe, căci cerberul nu încetează atacul până nu i se oprește inima.

Himeră

Prădători cu trei capete din ruine prăbușite. Labele de leu și coarnele de țap sfâșie zale și piele cu forță neobosită. Fiarele se așază în sanctuare prăbușite, unde caută slăbiciunea nou-veniților, lovind îndată dacă șansele le ajută foamea. Coada de șarpe biciuiește să termine prada rănită, în timp ce trupul înaintează fără oprire. Vânătorii le ocolesc bârlogurile, fiindcă himera luptă și după ce i-a fost deschisă burta și flancurile îi sunt stacojii.

Crasc

Vânători aerieni cu înotătoare, deasupra ruinelor. Aripi-înotătoare străvezii taie aerul când prădătorii dau târcoale prăzii. Coboară peste călătorii singuri cu mușcături în serie și un ac măturător care străpunge gambesonul. Chiar sângerând din mai multe răni, crascul refuză să întrerupă asaltul și urmărește ținta fugară cu mușcături neobosite. Vânătorii Orașului Liber Akh poartă lame curbate anume pentru a reteza înotătoarele în zbor, doborând fiara ca să-i înlăture avantajul aerian.

Pândar stacojiu

Demoni nocturni bipezi din deșert și pustiu înghețat. Gheare zimțate sfâșie pielea și carnea când demonii ies din dune ori troiene după amurg. Țintesc orice călător singur socotit vulnerabil, urmărindu-l cu combinații neobosite de lovituri și izbituri grele de cap. Făptura rareori se retrage din luptă, continuând asaltul chiar după răni cumplite care ar doborî fiare mai slabe. Caravanele tundrei și deșertului angajează acum escorte înarmate să vegheze noaptea, când cutreieră prădătorii.

Războinic crocodil

Prădători în armură de solzi din savană și mlaștină. Siluete reptiliene bipede patrulează stufărișurile și ierburile înalte din zori până târziu în noapte. Vânătorii cântăresc forța oricărui călător de pe drum și sar înainte din alergare să înfrunte pe cine socotesc vulnerabil. Lovesc cu armele până când trupurile le sunt aproape frânte, oprindu-se rareori înainte de a nu mai putea sta. Milițiile satelor de pe râuri țin străji permanente, ca haitele mici să nu târască vite ori negustori singuri în noroiul adânc.

Corb

Vânători aerieni oportuniști din ruine și gospodării. Pene negre și gheare ascuțite coboară de la streșini putrede și metereze prăbușite când călătorul merge singur. Păsările dau târcoale prăzii, apoi plonjează brusc să-i sfâșie ochii și gâtul. Stolurile mici își coordonează loviturile ca să copleșească pe cei slabi, dar lasă lupta și se împrăștie când li se rup membranele aripilor ori sângele curge slobod. Țăranii țin grânarele pecetluite cu benzi de fier, ca prădătorii să nu ia ce nu pot vâna.

Ciclop

Uriași cu un singur ochi din tundră și pajiști. Pumnii bătătoriți și țipetele disperate înseamnă teritoriul acestor brute. Fie sub soarele amiezii, fie prin bruma lunii, pândesc călătorii singuri ori în grupuri mici, judecând prada după mărime înainte să șarjeze. Luptă cu lovituri zdrobitoare care crapă pământul însuși, folosindu-și greutatea uriașă să pulverizeze os și armură. Supraviețuitorii spun adesea că unicul ochi nu se abate de la țintă până când trupul de sub pumn nu mai mișcă.

Păianjen al întunericului

Prădători cu opt picioare din ruine și peșteri adânci. Opt picioare articulate îi poartă prin locuri fără lumină, unde cântăresc călătorii. Păianjenii înconjoară țintele înainte să sară brusc și să înfigă colții în gâturi expuse. Continuă asaltul mult după ce ichorul le curge din abdomen, încetând doar când sunt prea răniți să se miște. Atacă singuri ori în grupuri mici, așa că gărzile caravanelor din Republica Emyvelian poartă făclii și sulițe lungi ca să le împiedice saltul.

Liliac demon

Prădători aerieni cu fălci despicate din ruine. Fălcile rupte se deschid larg ca să prindă prada în mușcături din salt ce sfărâmă oase. Făpturile înconjoară călătorii ajunși în adâncuri umbrite, plonjând din zbor în lovituri la sol când ținta pare destul de slabă de ucis. Chiar spintecate ori fără aripi, continuă să muște orice ajunge aproape. Fiindcă atacă indiferent de rană, veteranii îndeamnă să porți țepi de fier ca să le țintuiești de piatră înainte să zboare iar.

Brută demonică

Prădători în armură din sanctuare prăbușite. Plăci grele de fier acoperă trunchiul demonilor care ies din adâncuri să vâneze orice călător destul de singur ca să fie vulnerabil. Luptă cu tăieturi metodice de sus și lovituri largi care sfărâmă osul și scutul mic deopotrivă. Spre deosebire de făpturile slabe care fug rănite, brutele atacă prin răni cumplite, oprindu-se doar când nu mai pot sta. Supraviețuitorii dezbracă adesea demonul ucis ca să făurească unelte grosolane din armură ori să vândă plăcile fierarilor din Rarziled.

Câine demon

Dulăi infernali cu țepi prin ruine și drumuri întunecate. Țepi de fier ies din pielea prădătorilor care pândesc străzile frânte ale așezărilor părăsite și vânează călători singuri pe Drumul Ardeziei Negre. Se fixează pe orice ființă vie socotită slabă de ucis, sărind ca să se apropie înainte de a sfâșia gâturi cu mușcături în înaintare. Chiar cu burți deschise ori membre rupte, continuă să muște și să sară până aproape de moarte. Milițiile răspund călătorind în grupuri de cel puțin patru, ca să descurajeze atacurile.

Lord demon

Prădători supremi înaripați, stăpâni ai adâncurilor. Oțelul arzător pârjolește zalele când uriașii înaripați își împing prada în colțuri. Fiecare mânuiește o sabie de flacără vie și un bici cu zimți ca să tragă victimele înapoi aproape. Judecă fiecare făptură după forță și atacă pe cine crede destul de slab de ucis. Adună prăzi în donjoane scufundate și își urmăresc țintele cu plonjoane și lovituri brutale. Cei mai mulți care întâlnesc unul mor pe loc, sângele hrănind focul lamei demonului.

Slujitor demonic

Vlăstare infernale bipede din ruine și adâncuri. Dinți zimțați sfâșie zalele când făpturile sar din ascunzișuri. Pândesc dărâmăturile așezărilor căzute și cântăresc fiecare ocupant ca să vadă dacă merită încercarea. Haita nu se rupe nici după răni cumplite, mânată de foame ce se oprește doar când trupurile nu se mai pot mișca. Negustorii și cercetașii din Rarziled poartă țepi de fier pentru a țintui de ziduri aceste primejdii care se furișează.

Vultur

Prădători de mare înălțime din ruine și vârfuri. Aripile largi aruncă umbre mișcătoare peste călătorii singuri din trecători ori dărâmături. Păsările se rotesc răbdătoare până văd pradă destul de mică de cărat ori un drumeț singur, copleșit prin plonjonul ghearelor. Acvila aurie își apasă avantajul prin atacuri din aer, dar lasă lupta și se retrage pe stânci când penele de zbor îi sângerează ori aripa se rupe. Vânătorii țin adesea pregătit un scut mic de oțel ca să abată primul plonjon.

Întâlnită și ca: Acvilă de munte.

Titan de pământ

Uriași de piatră pândind pustiurile deschise. Încheieturi de granit crapă pământul unde se întâlnesc tundra, deșertul și pajiștea. Bipezii vânează zi și noapte, înaintând cu combinații măsurate de pumni și călcări zdrobitoare. Țintesc orice ființă vie socotită mai slabă, urmărind adesea caravane mici până pot izola o victimă. Negustorii Regatului Rustpeakia angajează făuritori de golemi să întărească căruțele cu plăci de fier, ca să reziste șarjei. Când titanul revendică un teritoriu, drumurile se părăsesc și rutele de negoț se abat.

Gargui

Construcții de piatră înaripate din ruine înalte. Pielea de granit aspru hârșâie turlele catedralelor înainte ca făpturile să cadă ca zidăria peste călătorii singuri. Măsoară oțelul și statura victimei ca să hotărască atacul, apropiindu-se prin salturi din alergare și spărgând zalele cu lovituri alternate de gheare. Fără sânge ori suflare, luptă cu stăruință mecanică până când formele de piatră sunt aproape sfărâmate. Supraviețuitorii angajează de obicei făuritori de golemi să cerceteze ruinele pentru sursa însuflețirii.

Liliac uriaș

Vânători cu aripi de piele la guri de peșteri și ruine. Aripi membranoase aruncă umbre bruște peste călătorii din ruine ori peșteri adânci. Urmăresc căldura și mișcarea, înconjurând prada înainte de a coborî cu gheare curbate. Liliacul singur judecă forța țintei și atacă orice crede că poate birui, iar grupurile mari se coordonează să doboare prada izolată. Îndură răni cumplite fără retragere, agățându-se de victimă până aproape de moarte. Sătenii își apără vitele cu plase grele în anotimpurile migrației, ca să prevină pierderile de peste noapte.

Gândac uriaș

Prădători artropozi cu coarne din nisip și păduri. Plăci groase de chitină despică scoarța și piatra când brutele năvălesc în atacuri de câte două lovituri. În deșert ori desiș, ies la orice ceas să-și înfigă coarnele în carne moale. Îi cântăresc pe drumeți și copleșesc omul singur, oprind asaltul doar când trupurile pline de ichor sunt aproape distruse. Vânătorii poartă țepi de fier să le străpungă carapacele înainte ca gândacii să se sprijine bine și să împungă.

Crab uriaș

Prădători în armură de pe coaste sărate și din mlaștini. Plăci de chitină abat sulițele când făpturile ies din bălți de maree și stufărișuri. Vânează neîncetat zi și noapte, atacând orice călător destul de mic să fie zdrobit de cleștii măturători. Un singur crab urmărește negustorul singur până i se sfărâmă carapacea și ichorul băltește dedesubt. Pescarii Drumului de Coastă Skoz'jenta–Rrer'thuss cară carapacele sparte, să le vândă ca plăci de întărire pentru vase ori să le macine ca furaj.

Șobolan uriaș

Dăunători blănoși din mlaștini și păduri. Blana cenușie aspră și incisivii îngălbeniți deosebesc prădătorii mlaștinii și pădurii adânci. Ies după amurg să înconjoare călătorii singuri, socotind dacă ținta poate fi copleșită înainte să pornească în alergări săltate și mușcături din salt. Chiar sângerând din răni adânci, continuă asaltul cu îndârjire disperată. Vânătorii satelor coordonează patrule de noapte la marginea pădurii, ca haitele să nu târască vitele în desiș.

Scorpion uriaș

Prădători de deșert în armură, vânând la lumina lunii. Plăci de chitină hârșâie nisipul când arahnidele ies după apus să caute pradă. Cântăresc forța călătorilor singuri înainte să lovească cu clești măturători și înțepături de sus ce dau venin puternic. Instinctul vânătorii învinge orice frică, mânând atacul până li se sparg carapacele și ichorul curge peste dune. Gărzile caravanelor dintre așezările deșertului țin străji de noapte să le respingă înainte de a înconjura animalele de povară.

Viperă uriașă

Prădători solzoși din pustiuri arse și mlaștini înecătoare. Nisipul uscat și apa stătută ascund șerpii care ies zi ori noapte să atace călători singuri. Vipera se ridică înainte să se arunce într-un salt ucigaș, gata să îndure răni cumplite în loc să-și lase masa. Caravanele Imperiului Nashrar angajează sulițași să împungă stuful și dunele, fiindcă o singură făptură continuă asaltul până când inelele abia i se mai mișcă.

Colț al întunericului

Prădători stăruitori din ruinele umbrite. Blana groasă ori plăcile suprapuse de armură osoasă învelesc acești ucigași. Pândesc călătorii singuri printre ruine și văi adânci, înconjurând prada înaintea saltului brusc. Nici rănile catastrofale nu le frâng voința. Colțul întunericului rămas fără partea de jos a picioarelor se târăște pe brațe puternice spre un gât, iar cei fără membre continuă să izbească dușmanii cu craniul. Vânătorii poartă sulițe grele să-i termine repede, căci fiara rănită luptă mai disperat decât cea sănătoasă.

Gorgonă

Brute șerpuitoare scotocind ruinele templelor. Solzii aspri hârșâie piatra când prădătorii pândesc coridoare frânte și sanctuare prăbușite. Caută slăbiciunea călătorilor înainte să sară cu gheare alternate și lovituri măturătoare de coadă. Gorgona nu se retrage dintr-o vânătoare promițătoare, încolțind prada și atacând până când propriul trup aproape cedează. Cercetașii satelor poartă sulițe de fier anume să țină reptilele departe, știind că drumețul singur e carne ușoară pentru făptura ce nu obosește decât murind.

Grifon

Vânători himerici cu ochi ageri, din iarbă și gheață. Gheare ascuțite și ciocuri curbate revendică pajiștile deschise și tundra înghețată la orice ceas. Prădătorii cântăresc forța țintei înainte să lovească, adesea lucrând în haite ca să doboare călători singuri. Luptă neobosit la sol, alternând mușcături adânci și gheare tăioase. Puțini grifoni se retrag înainte ca oțelul să le frângă aproape trupul, lăsând vânătorilor doar ce rămâne din pradă după hrănirea haitei.

Harpie

Vânători himerici înaripați din ruine prăbușite. Ghearele sfâșie lâna și pielea când păsările umanoide zăresc mișcare dedesubt. Dau târcoale sus, peste ruine și turle frânte, coborând la luptă la sol când socotesc că pot ajunge la gâtul țintei. Cele mai mari ori un stol coordonat coboară fără șovăire asupra negustorului singur. Păsările luptă cu aripi rupte și carne sfâșiată, oprindu-se doar când trupul li se prăbușește de pierderea sângelui.

Hipogrif

Prădători înaripați din ruine uitate. Ciocuri ascuțite și patru gheare curbate sfâșie piele și zale când fiarele himerice coboară de pe stânci. Caută slăbiciunea călătorilor singuri și lovesc fără șovăire, apropiindu-se cu aripile înainte de un asalt brutal din alergare. Îndârjirea vine din refuzul de a rupe lupta până când trupurile cad de pierderea sângelui. Vânătorii Republicii Emyvelian poartă acum scuturi de oțel anume să abată loviturile de cioc în plonjon.

Brută cu coarne

Demoni nocturni din pustiuri și câmpii deschise. Sudoarea și sângele acoperă boturile bipezilor când ies după apus să ia orice mișcă prin tundră ori deșert. Judecă forța călătorului după pas și șarjează orice suflet singur socotit slab de ucis. Bruta luptă cu gheare alternate și lovituri de cap ce zdrobesc osul, ținută de o constituție demonică mult după ce fiara firească ar cădea. Păstorii pajiștilor țin făcliile aprinse și câinii legați, ca făpturile să nu adulmece staulul.

Devorator cu coarne

Demoni nocturni din pustiuri și păduri înghețate. Siluete bipede cu coarne curbate ies din nisipul deșertului și zăpada tundrei după apus. Demonii încearcă fiecare călător, înconjurând prada mică ori adunând haite să copleșească pe cei vulnerabili. Lovesc alternat cu mâinile și împing capul înainte să rupă coaste și cranii. Făptura luptă până când trupul e aproape distrus, rareori oprindu-se înainte să nu mai poată sta. Gărzile caravanelor din taiga poartă scuturi grele anume să îndure aceste raiduri nocturne neobosite.

Fălci cu coarne

Demoni bipezi prin deșerturi și pustiuri înghețate. Coarne zimțate despică întunericul când demonii ies din dune și taiga după apus. Țintesc călători singuri cu combinații nemiloase de gheare și izbituri zdrobitoare de cap. Spre deosebire de prădătorii care fug răniți, fălcile cu coarne luptă prin oase rupte și răni adânci până nu mai pot sta. Caravanele deșertului poartă sulițe în plus anume să-i țină departe, căci lupta de aproape devine adesea baie de sânge înainte ca demonul să cadă.

Prădător insectă

Pândari nocturni chitinoși din taiga și mlaștini. Ichor uleios picură din mandibulele vânătorilor bipezi când ies după amurg. Înconjoară călătorii singuri în întinderile pădurii, încercând cu gheare blindate golurile din zalele victimei înaintea loviturii ucigașe. Chiar spintecați ori fără membre, urmăresc prada cu agresivitate neabătută. Pădurarii care însemnează hotarele Federației Lireri poartă scuturi mai grele anume să îndure aceste asalturi nocturne stăruitoare.

Pândar insectă

Vânători nocturni chitinoși din taiga și mlaștini. Plăcile tari ale carapacei abat lama și săgeata când artropodele bipede ies după amurg. Țintesc călătorii singuri prin păduri umede, folosind șiruri de gheare ca secerile și mandibule zdrobitoare ca să rupă os și zale. Încetează asaltul doar când ichorul curge în torente din răni. Vânătorii Republicii Emyvelian poartă scuturi de piele groasă anume să îndure loviturile până când făptura poate fi țintuită și spintecată.

Kraken

Prădători cu carapace ai ruinelor de coastă. Carapace tari zgârie piatra când aceste spaime umblătoare ies din bălți de maree și bolți inundate. Tentaculele plesnesc în arcuri largi, trăgând călătorii singuratici în raza membrelor zdrobitoare. Mânați de o foame neostoită de carne, urmăresc prada prin ape mici și resturi fără șovăire. Doar când sângele necurat băltește sub carapacele sparte le slăbește asaltul; până atunci, docherii și gărzile coastei poartă sulițe grele ca să-i împingă înapoi în adânc.

Lacodon

Vânători reptilieni bipezi ai ruinelor prăbușite. Solzii aspri și ghearele apucătoare însemnează acești prădători pe două picioare care revendică molozul așezărilor căzute. Țintesc pe oricine trece singur pe teritoriul lor, lovind din salturi și cu o limbă lungă care se întinde și poate trage un om din adăpost. Fiindcă luptă chiar eviscerați și cu oase rupte, cercetașii încercați preferă să le ocolească teritoriile cu totul, în loc să riște o luptă prelungită.

Manticoră

Prădători felini cu coarne ai ruinelor și sălbăticiei adânci. Un singur ac veninos la capătul cozii deosebește Manticora de orice felină obișnuită. Aceste fiare vânează orice creatură pe care cred că o pot birui, pândind adesea călători singuratici până îi încolțesc lângă o stâncă sau un zid. Odată angajate, sfâșie cu ghearele și mușcă cu stăruință sălbatică, atacând până le mai rămân doar câteva răsuflări. Vânătorii poartă șorțuri de piele groasă ca să abată spinii cozii care străpung deopotrivă zalele și carnea.

Călugăriță

Prădători cu lame încovoiate ai pădurilor și savanelor. Plăcile chitinoase lucesc sub soare și lună când acești vânători bipezi pândesc prin iarbă înaltă și coroanele pădurii. Cântăresc armele și numărul călătorilor înainte de asalt, apoi izbesc cu lame încovoiate și lovituri de picior din alergare. Răniți, varsă sânge galben necurat, dar atacă până se prăbușesc de la pierderea lui. Pădurarii poartă scuturi întărite anume pentru a abate loviturile în retragerea spre zidurile așezărilor.

Mastosaurus

Bătăuși reptilieni titanici bântuie ruine prăbușite. Pielea cu solzi cenușii abate săgeți când acești uriași ies din moloz să înfrunte orice se mișcă. Înaintează cu lovituri zdrobitoare de mâini și izbituri alternate care crapă podele de piatră și sfărâmă scuturi. Când se strânge o haită, își coordonează asaltul ca să copleșească caravane și să prindă rămașii în urmă. Milițiile locale evită bolțile adânci unde se cuibăresc, preferând să zidească intrările decât să înfrunte o șarjă neîncetată.

Ent de stejar

Santinele de lemn vânează în adâncul pădurii. Scoarța aspră și ramurile noduroase ascund acești uriași până își ridică rădăcinile din pământ ca să zdrobească orice se mișcă. Își străbat pădurile la orice oră, încolțind călători singuri cu gheare de crengi și pași ce zguduie pământul. Pădurarii recunosc un Ent după așezarea nefirească a coroanei și fuga animalelor mici din calea sa. Teocrația V'eld are porunci statornice de a ocoli aceste pâlcuri, căci armele de fier se sparg adesea de trunchiurile pietrificate.

Demon de obsidian

Demoni în armură întunecată ai deșerturilor și tundrei. Plăci minerale negre îmbracă acești demoni bipezi, care ies după apus să revendice teritorii în deșert, tundră și taiga. Urmăresc orice călător singur pe care îl cred destul de slab, folosind lovituri alternate și izbituri zdrobitoare de cap ca să spargă zale și oase. Atacurile vin în combinații rapide care copleșesc prada fără armură. Caravanele evită locurile pustii după amurg: un singur demon văzut înseamnă adesea că o haită urmează în apropiere, gata să jefuiască tabăra.

Căpcăun

Purtători de buzdugane grele cu țepi ai sălbăticiei. Buzdugane de fier cu țepi zdrobesc deopotrivă zale și cranii prin pajiști și păduri. Acești prădători caută slăbiciuni în orice ceată care trece și atacă pe oricine cred că pot birui. Nu obosesc și nu se retrag, oricâte răni ar primi, continuând loviturile de sus până se prăbușesc de la pierderea de sânge. Fiindcă vânează din zori până mult după întuneric, negustorii care duc mărfuri prin păduri angajează acum escorte înarmate ca să descurajeze raidurile.

Întâlnit și ca: Căpcăun gras.

Orcă

Prădători acvatici care atacă negoțul de coastă. Pielea alb-neagră sparge suprafața când acești vânători văd o barcă singură sau un marinar eșuat. Mână prada spre stânci în ape mici, folosindu-și fălcile masive ca să rupă oase și lemn. Spre deosebire de peștii mici, orca rareori se retrage după primul atac; continuă până e grav rănită. Pescarii de pe Drumul de Coastă Skoz'jenta–Rrer'thuss țin plasele scurte și armele pregătite, știind că o haită își coordonează loviturile ca să tragă un om viu sub valuri.

Bufniță

Gheare din aer hărțuiesc călătorii singuratici. Aripi late aruncă umbre neașteptate peste drumurile dintre așezări, unde Bufnițele mari cu coarne îi înconjoară pe cei singuri. Lovesc de sus cu gheare curbate spre craniu, judecând mărimea țintei înainte să atace. O pasăre poate urmări animalul de povară al unui negustor sau un cercetaș singur cu treceri aeriene neîncetate. Când ghearele au vărsat destul sânge încât propriul zbor slăbește, rup urmărirea și se retrag în ruinele unde cuibăresc.

Întâlnită și ca: Bufniță mare cu coarne.

Fenix

Spirite cu pene de flacără revendică înălțimi părăsite. Penajul topit aprinde piatra și lemnul când aceste păsări coboară din ruine înalte. Judecă puterea țintei după postură și pas, plonjând cu ghearele întinse ca să spargă cranii sau lovind cu ciocuri ce ard prin zale. Refuză să cedeze chiar cu aripile sfâșiate și sângele vărsat, atacând până cad de epuizare. Vânătorii lor preferă armuri de piele groasă, rezistente la căldură, căci o greșeală transformă tabăra în rug funerar.

Pândar de recif

Vânători nocturni bipezi ai saramurii și mlaștinii. Gheare palmate zgârie întinderile de maree după apus, când aceste făpturi ies din valuri. Măsoară prada după mărime și număr, atacând drumeții singuri cu lovituri coordonate de gheare și dinți. Stăruința le este neînduplecată: un pândar continuă asaltul chiar după pierderea membrelor sau mult sânge. Pescarii de pe Drumul de Coastă Skoz'jenta–Rrer'thuss își leagă bărcile cu lanțuri de fier ca să nu le tragă prădătorii plasele și prada în adânc.

Urlet din umbre

Făpturi înaripate ale sângelui din cetăți prăbușite. Aripi însângerate poartă acești prădători printre grinzile așezărilor ruinate. Înconjoară călătorii singuratici, plonjând ca să sfâșie carnea, apoi aterizează pentru lovitura de grație. Disperarea îi ține în luptă cu membre mutilate și răni adânci, oprindu-se doar când nu se mai pot ține în picioare. Fiindcă nu sunt ușor de alungat, călătorii din aceste locuri poartă sulițe lungi ca să-i străpungă în coborâre.

Rechin

Vânători oceanici palizi revendică apele de coastă. Dinții zimțați prind carnea prin avânturi drepte înainte. Acești prădători înconjoară orice tulbură apele mici, lovind înotători singuri și marinari prea depărtați de nave. Arată puțină frică și urmăresc vânatul prin valuri până ce propriile trupuri sunt sfâșiate și însângerate. Pescarii de coastă trag plasele cu grijă: un singur miros de sânge aduce acești vânători neobosiți din adânc să stăpânească docurile.

Întâlnit și ca: Marele rechin alb.

Războinic rechin

Vânători bipezi de recif ies din apele de coastă. Cartilajul și pielea aspră lucesc sub lună când acești vânători străbat mlaștinile și valurile. Înconjoară drumeții singuri, lovind cu mâini ghearoase și fălci zdrobitoare. Rareori fug din luptă, continuând asaltul mult după ce majoritatea fiarelor ar ceda. Fiindcă ies mai ales după întuneric, pescarii de pe Drumul de Coastă Skoz'jenta–Rrer'thuss își leagă bărcile cu lanțuri de fier și dorm în adăposturi înălțate ca să nu fie trași în maree.

Calmar

Cefalopode oportuniste bântuie adâncurile de coastă. Tentacule cauciucate izbesc din mare ca să tragă drumeții singuri sub valuri. Judecă prada după mărime și disperare, lovind cu precizie neașteptată, apoi se retrag în canale mai adânci când propria carne începe să se rupă. Pescarii le recunosc terenurile de vânătoare după norii de sânge purpuriu necurat care pătează mareea. Așezările de coastă întăresc adesea pilonii debarcaderelor cu benzi de fier, ca făpturile să nu se poată prinde când încearcă să tragă docherii în apă.

Întâlnit și ca: Calmar Humboldt.

Succubă

Demoni înaripați ai cetăților ruinate. Lame segmentate taie aerul și zalele deopotrivă când acești prădători coboară de pe metereze sfărâmate. Caută slăbiciuni la călătorii care se apropie și lovesc neprovocați, folosind zborul ca să micșoreze distanța înainte de tăieturi largi și împungeri. Doar când carnea le este sfâșiată și puterea aproape sleită își încetează asaltul. Milițiile locale pun gărzi la fiecare arcadă ca să împiedice demonii să stăpânească drumurile.

Brută cu tentacule

Pândari nocturni bipezi ai pustiurilor deschise. Membre cauciucate biciuiesc arșița deșertului și gerul tundrei, trăgând drumeții singuri de pe cai. Acești prădători himerici ies după apus să vâneze tot ce cred că pot birui, spărgând oase cu gheare alternate și izbituri de cap. Vigoarea îi ține în luptă prin răni adânci ce ar doborî fiare mai slabe, oprindu-se doar când nu se mai pot ridica. Vânătorii din taiga și pajiști îi recunosc după plesnetul ud al tentaculelor pe piatră, sunetul de dinaintea ambuscadei.

Demonul spinilor

Demoni cu spini bântuie deșerturi și păduri înghețate. Spini zimțați ies din fiecare încheietură când acești demoni apar din umbrele taigalei sau dunele deșertului după întuneric. Judecă drumețul singur după grosimea armurii și greutatea armei, apoi atacă întâi cu capul. Înlocuiesc loviturile iuți cu combinații nimicitoare, înaintând cu avânt nechibzuit. Chiar sângerând dintr-o duzină de răni, continuă până trupul cedează. Caravanele își leagă caii strâns ca să nu fugă în aceste raiduri nocturne.

Trol

Uriași nocturni ai pădurii și taigalei. Acele ude de pin și desișul strivit însemnează drumul acestor brute gârbovite. Ies după apus să vâneze călătorii destul de nechibzuiți încât să treacă liziera singuri, bătând prada în pământ cu pumni masivi. Îndărătnicia le întrece foamea: trolul atacă prin coaste rupte și tăieturi adânci până nu mai poate sta în picioare. Tăietorii de lemne din nord își întăresc ușile colibelor cu benzi de fier, ca făpturile să nu spargă zidurile la lună nouă.

Brută cu colți

Pândari demonici ai nopții din deșerturi și tundră. Colți groși de fildeș sapă brazde adânci în nisip și sol înghețat, unde demonii ies după amurg. Țintesc drumeții singuri din pajiști sau taiga, începând cu o șarjă grea frontală, apoi sfâșiind carnea cu combinații de gheare. Făptura atacă și când propria piele e ruptă și sângele curge liber, oprindu-se doar când nu se mai poate ridica. Patrulele așezărilor apropiate poartă scuturi grele ca să îmblânzească șarjele și să nu fie copleșite de o haită.

Gropar

Morți vii înaripați pândesc ținuturile de hotar. Mâini ghearoase și aripi de piele deosebesc acești vânători stăruitori în ruinele dintre așezări. Își socotesc prada și se hotărăsc s-o ucidă, sărind de sus ca să o țintuiască. Fiindcă îndură răni cumplite fără șovăire, familiile din Teocrația V'eld ocolesc drumurile la amurg. Vânătorii poartă gambesoane de piele groasă anume pentru a rezista ghearelor largi ale Groparului până când făptura poate fi alungată sau doborâtă.

Om-pește-pescar

Urâțenii pisciforme cu tridente ale adâncurilor. Împungeri de oțel cu trei vârfuri străpung zale unde bălțile de maree întâlnesc zidăria scufundată. Prădătorii judecă puterea călătorului după pas, sărind din apa mică să tragă siluetele singure în valuri cu lovituri largi. Nu arată frică și rareori se retrag, mânați de o foame ce trece prin coaste rupte și înotătoare sfâșiate. Pescarii își părăsesc plasele când apa fierbe de sclipiri metalice, știind că făptura luptă până i se oprește inima.

Om-crab

Brute chitinoase bântuie ruinele mareelor. Plăcile groase ale carapacei abat oțelul când făpturile ies din adâncuri sălcii să vâneze drumeți singuri. Înaintează pe două picioare, străpungând armura cu tăieturi alternate de gheare și zdrobiri duble. Sângele necurat le curge din încheieturi abia după lovituri grele repetate, căci fiara nu se retrage până nu-i este carapacea aproape spartă. Pescarii locali lasă carne sărată pe țărm ca ofrandă, pentru a le abate de la plase și locurile de reproducere.

Om-crocodil

Spadasini reptilieni în armură bântuie adâncurile. Solzi groși de crocodil acoperă zale ruginite acolo unde acești prădători revendică cisterne părăsite și forturi de râu prăbușite. Mânuiesc lamele cu brutalitate exersată, despicând scuturi prin lovituri de sus și croind drum prin tăieturi largi. Măsoară orice făptură după cât poate sângera și atacă pe oricine cred că pot birui. Chiar cu membre retezate sau plămâni străpunși, își împing oțelul înainte până li se oprește inima.

Om-capră

Prădători cu două topoare pândesc prin ruine. Topoare grele de fier mușcă din zale și os când făpturile ies din pivnițe prăbușite și gospodării uitate. Caută slăbiciuni la fiecare trecător, lovind pe oricine nu are destul oțel sau destui tovarăși ca să le descurajeze. Ignoră răni cumplite și taie cu armele pereche până aproape li se oprește inima. Sătenii își întăresc porțile cu benzi de fier ca să țină acest neam cu topoare departe la lună nouă.

Om-mistreț

Neam de mistreți în armură vânează în păduri adânci. Pielea rigidă și fiartă leagă trunchiul ca un butoi al acestor războinici mistreți. Poartă buzdugane grele, rotite în arcuri brutale de sus ca să spargă cranii și scuturi. Pândesc în desișuri și șarjează pe oricine este destul de izolat ca să fie ucis. Chiar când pierderea de sânge îi clatină, continuă asaltul cu furie neînduplecată. Vânătorii așezărilor apropiate sapă adesea gropi-capcană adânci ca să-i oprească înainte de țarcuri.

Om-elefant

Fiare de război în plăci vânează prin ruine năpădite. Ciocane grele de război fac scuturile țăndări când aceste brute bipede ies din molozul cetăților prăbușite. Poartă plăci grosolane de oțel prinse direct de piele și urmăresc drumeții singuri cu un avânt nimicitor al colților. Spre deosebire de animalele obișnuite, judecă dacă pot birui ținta înainte să atace fără șovăire. Nu se retrag până nu au oasele sfărâmate și carnea ruptă, silind și războinicii încercați să folosească tot ce au pentru a le ucide.

Om-rinocer

Brute cu buzdugane bântuie cetăți părăsite. Pielea învelită în blănuri abate săgeți când acești războinici bipezi zdrobesc cranii cu buzdugane grele. Patrulează săli prăbușite și fortificații vechi, adulmecând drumeți singuri cu care să-și încerce puterea. Când începe lupta, nu se retrag și nu șovăie; înaintează cu combinații brutale ce rup coaste și sfărâmă scuturi. Abia când trupurile le sunt frânte cu totul încetează asaltul, lăsând călătorii să îngroape ce a rămas din tovarăși.

Om-rechin

Războinici acvatici cu lame-ferăstrău ai adâncurilor. Solzi aspri scrâșnesc pe piatră când brute cu lame naturale de pește-ferăstrău taie armuri. Pândesc prin culoare inundate și ruine scufundate, cântărind prada înainte de tăieturi pereche și combinații de arme. Chiar cu pântecele deschise de oțel sau magie, urmăresc vânatul cu furie îndărătnică până la ultima picătură de sânge. Pescarii ard alge pe docuri ca să-și marcheze teritoriul, sperând să nu tragă prădătorii oameni în apa neagră.

Om-șarpe

Războinici șerpi cu două lame bântuie ruine adânci. Două katane curbate taie aerul când ucigașii cu solzi ies din pivnițe adânci și sanctuare prăbușite. Își cântăresc țintele și lovesc imediat pe oricine pare depășit. Asaltul îmbină oțelul rotitor cu salturi bruște, care închid distanța înainte să se ridice un scut. Chiar cu sângele băltind și oasele crăpând, împing lamele înainte până cad răniți. Supraviețuitorii poartă adesea tăieturi precise, paralele, ce sugerează pregătirea unui soldat.

Om-păianjen

Bătăuși arahnizi cu patru brațe bântuie ruine vechi. Încheieturi chitinoase pocnesc pe dale când vânătorii ies din pivnițe adânci să ia orice viață le trece calea. Patru brațe sfâșie pe rând, în combinații precise de gheare care rup gambeson și carne. Sângele galben necurat stropește podeaua mult înainte să se gândească la retragere; lovesc până le mai funcționează abia mandibulele. Milițiile curăță pivnițele cu foc și sulițe lungi ca să împiedice haitele să ia casele de la nivelul străzii.

Om-calmar

Vrăjitori cefalopozi în armură din ruine de coastă. Plăci chitinoase acoperă carnea lunecoasă a făpturii care țese magie cu tentacule unduitoare. Ies din adâncurile mareelor să ia pradă singură sau să înfrunte grupuri mici. Canalizează energii vindecătoare ca să-și refacă haita în luptă, prelungind înfruntarea prin rezistență îndărătnică. Încetează doar când sunt aproape distruși și sângele necurat inundă solul. Gărzile de pe Drumul de Coastă Skoz'jenta–Rrer'thuss își întăresc armura pentru aceste ambuscade magice.

Om-broască

Brute batraciene în armură bântuie ruine umede. Pielea groasă cu negi, sub plăci suprapuse de zale grosolane, însemnează Omul-broască. Stă în pivnițe inundate și temelii mlăștinoase, încercând curajul oricui se apropie. Mânuiește îmblăcie articulate cu brutalitate exersată, lovind până îi crapă oasele sau îi cedează trupul. Între lovituri, izbește cu limba lungă și musculoasă ca să tragă prada aproape. Localnicii pun hotare clare în jurul culcușurilor cunoscute, căci o singură făptură atacă până e aproape moartă.

Vârcolac

Vânători bipezi nocturni ai pădurilor. Scoarța ruptă și crestăturile adânci în puieți le însemnează terenurile de vânătoare. Ies după amurg să pândească drumeți singuri, înconjurând prada înainte să se apropie cu gheare largi și mușcături de sus. O haită nu cedează nici însângerată și frântă, urmărind adversarul până îi sunt sfărâmate aproape toate oasele. Vânătorii care le iau urma prin păduri găsesc adesea animale domestice sfâșiate sau săteni târâți din case.