Zei și sfinți

Sfânta Vindecării

A lăsat registre în loc de doctrină, și așa a vrut. Vessa din Rezg a ieșit din Iarna Jarului cu o bolniță niciodată închisă și fără doctrină. A lăsat socoteli pe zid, într-un scris încă știut de Casele ei: a cui carne a plătit refacerea cui. Rezg îi păstrează craniul; Casele susțin în instanță că zidul e relicva mai mare. Donatorul gata de cheltuit rostește deasupra lui „Vessa, cheltuiește-mă întâi pe mine”, iar tăietorul îi scrie numele. Propriii reformatori spun că o sfântă a milei a lăsat registre, nu milă, iar un registru poate fi citit invers până pune preț pe om.

Numită și Vessa din Rezg, Bolnița Deschisă, Păstrătoarea Registrelor. Jurământ: „Vessa, cheltuiește-mă întâi pe mine.” Natura ei este disputată.

Cel Îngropat

Era aici înaintea registrului, spun credincioșii. Nouăsprezece din cele douăzeci și trei de state ale Kilmorynului interzic adunarea, deci o celulă are cinci oameni. Cinci pot aduce observații separate, veghea pregătirea celorlalți și pleca fără sală; nimeni nu ține unica copie. Se adună unde două măsuri se contrazic și ceva răspunde destul de des cât să merite riscul. Asupra firii lui se ceartă. Asupra răului se înțeleg: recensământul nu e acord, mormântul nu permite folosirea morților. Veghea spune că fără mormânt, nume, dată sau receptor acceptat, ritul nu e verificabil. Jurații Adâncului spun că tocmai asta contează.

Numit și Cel Neînregistrat, Cel Dinaintea Registrului. Jurământ: „Era aici înaintea registrului.” Natura lui este disputată.

Sfântul Campion

A murit apărând zidul unui oraș care îl respinsese. Corin din Akh a murit într-o breșă a unui oraș care îi refuzase de două ori cetățenia. Campionii lui o iau literal: apără zidul unor oameni care îi disprețuiesc și nu-l apără pentru plată. În asediu stau unde cade umbra Pietrei Războiului și provoacă asediatorul să facă un măcel în fața martorilor. Breslele se plâng că un Campion ascultă de ordin înaintea contractului, dar îl angajează iar sezonul următor, fiindcă zidul a ținut și socotelile o arată.

Numit și Corin din Akh, Breșa, Scutul Necumpărat. Jurământ: „Corin, stai alături de mine.” Natura lui este disputată.

Sfânta Zorilor

Aurel a ars ancora. Brațul ei nu s-a întors acasă. Curtea care a spânzurat-o pe Aurel din Litur pentru arderea unei contraancore autorizate a canonizat-o după patruzeci de ani, când toți judecătorii ei muriseră. Focul îngăduit de ritul ei arde morții reținuți și carnea vie deopotrivă, dar cei reținuți suferă mai rău; o coloană a Peceții face cât o companie la o fractură și mult mai puțin împotriva oamenilor sănătoși de după zid. Brațul drept pleca la asedii într-o casetă de argint. A părăsit Litur în 1469, iar Pecetea oferă acum să aducă acasă o Mânecă de Argint pecetluită.

Numită și Aurel din Litur, Prima Lumină, Evaluatoarea Arzătoare. Jurământ: „Zori, păstrați-mă.” Natura ei este disputată.

Părintele Forjei

Nu i se cer favoruri. I se arată lucrarea. Nu i se fac cereri. Credinciosul termină un lucru, îl lasă la vedere și revine la primul schimb să vadă dacă a răspuns ceva. Uneori, o îmbinare s-a închis fără urmă de ciocan. De cele mai multe ori nu s-a petrecut nimic și nimeni nu o ia drept refuz. Contează lucrul mic și cinstit, la fel și greșeala mărturisită cât încă se poate repara. La înmormântare, casa arată o lucrare încheiată a mortului și una neterminată; cine ridică mistria preia datoria. Familii s-au despărțit pentru un zid pe jumătate ridicat.

Numit și Lucrarea Arătată, Masa Adevărată, Nicovala Rece. Jurământ: „Măsură dreaptă.” Natura lui este disputată.

Mama Verde

Altarul ei e un butaș. Cineva trebuie să-l țină viu. Vechea Credință vorbește cu Mama Verde prin orice crește sub o mână: o iarbă de bucătărie, un altoi, un copac de umbră al străzii, Inimalemnul breslei. La altar stă un butaș; paznicul care l-a înlocuit pe cel mort trebuie să spună de unde l-a adus. Un exemplar scump nu e mai sfânt decât o ramură locală sănătoasă, iar înlocuirea tăcută minte despre grijă, nu despre plante. În casele livezilor Larith, unirea se mărturisește deasupra a două lucruri: un butaș pentru ce vor îngriji împreună și o unealtă încă doar a unuia.

Numită și Ramura, Mama Recoltei în Picioare, Cea Înrădăcinată. Jurământ: „Rădăcină și copoi.” Natura ei este disputată.

Sfântul Felinarului

O lampă aprinsă spune: aici s-a găsit și numit un trup. Rone din Shiz ducea anunțuri de dispariție pe care nicio curte nu le pecetluia, pe drumuri cu cadre stricate, unde morții reținuți stăteau încă la fracturi. A fost găsit pe drumul Kharb cu lampa aprinsă și gâtul tăiat. Purtătorii de Felinar îi țin traseul: escortă nocturnă, scrisori, registrul celor fără urmă. Lumina lor e dovadă, nu binecuvântare, iar cadavrul găsit sub o lampă aprinsă primește nume, dată și mormânt. Shiz îi vinde uleiul cu adaos și refuză să discute învoiala.

Numit și Rone din Shiz, Lampa Neaprinsă, Cititorul Dispăruților. Jurământ: „Pe lampa care a rămas.” Natura lui este disputată.

Vidul Străvechi

Întunericul a fost întâi; casa încă veghează. Sunt două nume și niciun al treilea acceptat. Vidul Străvechi e cel respectuos, Tiranul Vidului cel ostil; într-o cameră Wethyrn, alegerea spune politica omului înainte să termine fraza. Doctrina Priveghiului încape într-un rând: contactul creează datoria de a veghea, nu dreptul de a stăpâni. Răul numit e cedarea judecății în fața răspunsului. O voce, un semn mișcat sau un fapt imposibil sunt dovezi, niciodată lege. Straja Înclinată cere supunere față de ce a fost întâi, îngenunchează și este vânată pentru asta de un ordin cu aceleași rituri.

Numit și Tiranul Vidului, Întunericul de Dinainte, Ceea Ce A Fost Aici Întâi. Jurământ: „Pe întunericul care a fost aici întâi.” Natura lui este disputată.

Dătătoarea de Viață

Trei credințe mulțumesc la un copac unor lucruri diferite. Dătătoarea de Viață e numele răspunsului unui Inimalemn unde se întâlnesc trei credințe. Vechea Credință îl numește Mama Verde într-o slujbă. Veghea spune că orice răspunde copacului n-a dat un nume și nu trebuie să primească unul. Avasul nu numește nicio Putere, vorbind de datoria de a da înapoi ce se poate; străinii o numesc tot Dătătoarea de Viață. Cele trei rituri lasă aceeași chiciură și aceleași provizii secătuite, iar chiciura n-a numit niciodată răspunzătorul. După patru veacuri, un grădinar Larith, un Străjer și un paznic de țărm mulțumesc la un copac unor lucruri diferite.

Numită și Răspunsul Fără Nume, A Treia Pretenție. Jurământ: „Dă înapoi ce a fost luat.” Natura ei este disputată.

Sfânta Milei

A tăiat unsprezece într-o noapte. Au făcut-o sfântă. Halda din Boulde a tăiat sprijinul a unsprezece morți reținuți într-o singură noapte, inclusiv al fratelui ei, fiindcă Boulde nu îi putea hrăni și nu voia să-i elibereze. Veghea a făcut-o sfântă; Veghea Neagră numește noaptea prima ucidere binecuvântată de biserică și îi păstrează numele ca blestem. Milostivirile ei sosesc când mortul unei case și-a întrecut proviziile, cu un înscris, doi martori și un cuțit. Spun că nu bat niciodată la ușă; legea locului, gărzile, conducătorii și rudele încă le primesc sau le opresc.

Numită și Halda din Boulde, Cei Unsprezece, Ultima Tutelă. Jurământ: „Halda, fii iute.” Natura ei este disputată.

Regina Doliului

Doi bănuți întreabă ce le mai datorează durerea celor vii. Veghea Neagră s-a rupt de Veghe pentru o singură întrebare, niciodată lărgită: cine are dreptul să spună că omul ținut în viață prin munca altora nu mai e om? Semnul ei sunt doi bănuți pe o piatră plată; și cei care resping biserica îi lasă la morminte. Casele citesc perechea diferit; nimeni nu contestă că doi bănuți ajung cât lăsarea lor să coste ceva. Nu are templu nicăieri. Când pricina e nesigură, biserica ei cere lărgirea tutelei, nu încheierea; jurământul spune restul: niciunul de-al meu nu se stinge.

Numită și Cei Doi Bănuți, Regina Fără Templu, Durerea Păstrătoare. Jurământ: „Niciunul de-al meu nu se stinge.” Natura ei este disputată.

Sfânta Pelerină

Nu cere nimic, poartă orice, treci înainte de dezgheț. În a doua iarnă a Pâlpâirii, Talia din Menergalo a coborât de pe gheață la Bittern cu un copil al cărui oraș nu mai era în niciun registru. N-a cerut nimic localităților străbătute și a luat ce i s-a oferit. Singura dintre cei opt, relicva ei n-a fost găzduită: cizmele călătoresc, iar casa Pelerinilor e unde sunt ele în acel sezon. Procedura Veghei spune că o referință neverificată e un acord fals în așteptare; canoniștii insistă din 1201 C. Pelerinii n-au răspuns, iar cizmele nu s-au oprit.

Numită și Talia din Menergalo, Mersul de Iarnă, Mama Neînscrișilor. Jurământ: „Poartă-mă dincolo.” Natura ei este disputată.

Sfânta Înnoirii

Primul copac neautorizat. Fiecare breaslă o repetă. Ismer din Zindush a plantat primul Inimalemn neautorizat: un altoi tăiat dintr-un loc sfințit muribund, într-un târg șters din registre în 1051 C. Orice breaslă care plantează azi un copac îi repetă crima și o numește cartă. Replantatorii ei altoiesc, tund și ard creșterea bolnavă în public, ca vecinii s-o vadă arzând. Ismer n-a lămurit dacă un copac crescut din altoi furat datorează ceva livezii din care a fost tăiat. Larith spun da, pe larg, și își prețuiesc butașii ca atare.

Numită și Ismer din Zindush, Altoiul Neautorizat, A Doua Livadă. Jurământ: „Ismer, prinde rădăcini.” Natura ei este disputată.

Suveranul Putrezirii

Recolta poate fi strânsă devreme. Și un om, la fel. Curtea Recoltei se adresează Suveranului Putrezirii peste compost, un grajd bolnav, o cameră de ciumă, un câmp la o săptămână după seceriș. Primirea formală pune un exemplar în schimbare lângă unul neatins și ține un receptor viu în cameră. În bucătărie e un gest: partea lovită, pusă deoparte înainte să se împartă hrana bună. Copiii Curții învață opreliștile înaintea rugăciunii: nu atinge un hoit umflat, nu bea în aval de cimitir. Lucrătorii spun gluma primului coș: un fruct lovit și trei slujbași certându-se dacă să-l numere.

Numit și Recolta în Picioare, Suveranul Câmpului și al Pârloagei. Jurământ: „Totul este câmpul lui.” Natura lui este disputată.

Sfântul Străjer

Legarea unui senior a așteptat după cea a unui căruțaș. Ambele mâini ale lui Edrin din Kharb sunt păstrate în casa capitlului de acolo și ambele au fost rupte. Ținea de nouă zile o grădină-ancoră după amuțirea registrului, când oamenii unui senior au venit să mute un nume în față. Rândul a ținut. Edrin a murit patru ierni mai târziu de nimic mai rău decât o iarnă, iar Străjerii lui stabilesc de atunci ordinea în care morții sunt prinși la un Inimalemn. Veghea spune că Edrin răspunde unui rit. Zidarii Kharbului, deloc necredincioși, spun că răspunde unui registru cinstit.

Numit și Edrin din Kharb, Ziua a Noua, Păzitorul Rândului. Jurământ: „Străjerule, ține-mă.” Natura lui este disputată.

Vânătoreasa Sălbatică

Prada e mulțumită, mâncată, niciodată numită gratuită. Vânătoresii Sălbatice i se mulțumește pentru o ucidere aleasă: rărirea turmei, tăierea de iarnă, o vânătoare ce a hrănit satul. Ce s-a luat e mâncat sau prelucrat. Socoteala de după numește animalele, rănile, carnea și pierderile, într-o zi rea ca într-una bună. Vânătoarea Roșie n-are casă și nu ia bir, deci mănâncă unde e angajată, în vite, fier, adăpost și provizii de iarnă. Cele mai multe case ale Vechii Credințe nu vânează, îi mulțumesc la tăiere și se leagă la Inimalemn ca oricine. Blestemul ei ajunge mai departe ca ritul: copoiul să-ți aibă numele.

Numită și Rărirea, Partea Iernii, Copoiul de la Ușă. Jurământ: „Copoiul să-ți aibă numele.” Natura ei este disputată.