Cuvintele lumii

Loc sfințit

O ancoră veche care încă răspunde. O ancoră de întoarcere care n-a murit. Locurile sfințite ale Adunării erau grădini civice cu slujitori plătiți, verificate după registru în fiecare anotimp; puținele rămase explică de ce câteva orașe vechi își pot prinde morții fără să planteze nimic. Cuvântul trăiește în lucrări noi: Inimalemnul breslei este loc sfințit pentru preot, arborele pentru genistul care vrea să-l doboare și arborele nostru pentru satul care își datează scrisorile după el.

În vorbirea obișnuită: copacul.

Înaintea Circuitului

Ce a găsit deja în picioare prima cercetare. Închiderea Circuitului începe numărătoarea, nu lumea. Prima cercetare călare a găsit grădini, cadre de trecere, pietre-etalon, morminte și arhive, unindu-le într-o singură măsură. Taladan pun Danatalul, pactul debarcărilor comune, înaintea tuturor. Kessith spun că Vizarea lor transmitea semnale înaintea Adunării și n-a lipsit nicio noapte. Cere unei familii un an mai vechi decât calendarul și primești un șir: acest zid a fost reparat înainte ca grădina aceea să dea primul butaș. Actul dinaintea Circuitului se copiază în două coloane, data locală lângă cea a Circuitului.

Bittern

Apa sărată din mijlocul tuturor lucrurilor. Lacul sărat din inima Kilmorynului. Bittern numește o pasăre de baltă și lichidul amar rămas după scoaterea sării, iar apa le este pe drept amândouă. Acoperă cât o țară și nimic nu se poate bea, așa că țărmul se lucrează pe anotimpuri: tăvi de saramură, umbrare strânse înainte să se schimbe vremea, stații de apă dulce păzite mai strașnic decât sarea. Companiile de spiță Gathur își coboară turmele anual cu apă Dushar cumpărată pe anul cisternei, iar nepoții lor încă vor munci să o plătească.

Arc frânt

O ușă a cărei parte îndepărtată nu mai răspunde. Un cadru de trecere a cărui pereche a murit. Cele mai multe n-au fost zdrobite. Au rămas pur și simplu în picioare când orașul de dincolo a ieșit din registru, iar pragurile sunt neuzate fiindcă nimeni nu le riscă. Câteva sunt mai rele decât nefolositoare: unde două măsuri potrivnice încă țin, un arc poate primi un călător și livra o parte din el. Pelerinii le zidesc. Jurații Adâncului le dezgroapă iar, fiindcă locul prins între două măsuri e acela unde vine răspunsul lor.

Prins

Te-ai trezit. Undeva. Cineva a plătit pentru asta.. Să mori și să fii preluat de un Inimalemn. «M-au prins la Boulde» este o propoziție întreagă: spune unde îți era legătura, ai cui slujitori au deschis rădăcinile și cine știe acum că ai murit. Costă și este public. Arborele cheltuiește rezerve, registrul un contrasemn, un Străjer înscrie numele, iar orașul care primește să prindă străini le spune vecinilor ai cui soldați este dispus să-i dea înapoi.

Socoteala Circuitului

Douăsprezece luni, trei Zile Închise și niciun an zero. Anul întâi începe cu Închiderea Circuitului; niciun document nu poartă anul zero. Anul civil obișnuit are douăsprezece luni numerotate, de treizeci de zile, apoi trei Zile Închise în afara lunilor. Prezentul este 1472 C. Judecătoriile, caravanele, garnizoanele și târgurile folosesc încă calendarul Adunării, fiindcă obligația datată trebuie să supraviețuiască drumului dintre ele. Templele Veghei numără în schimb Anii Întoarcerii, iar familiile pot socoti de la Inimalemnul lor ori de la o viitură ținută minte.

Registrul Circuitului

Șapte lucruri cerute unei copii înainte de drum. Marea Adunare n-a impus niciodată un alfabet. A fixat ce trebuia să spună copia călătoare: data, locul, măsura, părțile, martorii, custodia și scopul, în orice scriere folosită de autor. Copistul grijuliu pune semnele sursei lângă lectura tradusă, ca judecătoria primitoare să poată lua faptul restrâns asupra căruia ambele se înțeleg și refuza tot ce îl înconjoară. Acest trup a ajuns la Boulde. Această măsură s-a arătat la Nulgatharb. Aceste vorbe s-au auzit la Haundrashala. Ce schimbă ele acasă se judecă acasă.

Rece și sfârșit

Dincolo de pâlpâire. Nu mai ai pentru ce călări.. Definitiv. Jarul s-a risipit și niciun rit, nicio relicvă, însemnare ori plată nu îl recuperează. Judecătoriile folosesc expresia să închidă o moștenire, iar Milostivirile ca să oprească familia din a plăti slujitori să tot încerce. Toți ceilalți o folosesc o singură dată. Veghea Neagră o respinge fățiș, numind-o verdictul unui scrib dat asupra rudelor altcuiva; de aceea casele ei stau lângă trup mult după ce un Străjer l-a declarat pierdut.

Concordanță

Două lucruri înfrățite și nota de plată. Meșteșugul pregătirii unei legături exacte între două lucruri, astfel încât unul să-i răspundă celuilalt. Patru părți trebuie să țină, numite Cele Patru Reazeme: sursa, reperul, calea, purtătorul. Pierde una și lucrarea eșuează într-un fel precis, diagnosticabil, nu tainic. Nimic nu se creează. Căldura a venit de undeva, țesutul vindecat s-a cheltuit din cineva, iar bruma de pe vasul magului de luptă este chitanța. Colegiile învață că un acord se face, nu se găsește. Veghea spune că forța sfântă răspunde, nu se pregătește. Nicio parte nu o poate dovedi.

În vorbirea obișnuită: înfrățire; cel care o practică este un plăsmuitor de neam. „A înfrățit încuietoarea cu mâna mea.” În stradă: lucrul cârligului, lesa. Soldații spun mână de chiciură. Vindecătorii sunt lipitori, iar insulta este exactă.

Contraancoră

O ancoră plantată împotriva ancorei altuia. O ancoră ostilă pusă să conteste stăpânirea unui rival asupra unui loc. Războaiele Ancorelor au însemnat cincisprezece ani de astfel de ancore, iar Ruperea este ce a făcut rețeaua încercând să le respecte pe toate deodată. Piatra Războiului este o contraancoră cu termen legal prins de ea: trebuie să stea la vedere, să anunțe ce contestă și să ceară timp pe care nimeni nu-l poate ascunde. Întârzierea nu e politețe. Este interblocajul, scris după faptă și cu sânge.

În vorbirea obișnuită: piatra; piatra rea.

Tradiții ale creației

Poveștile începuturilor devin pretenții de azi. Kilmoryn nu are o istorie admisă a facerii sale, iar cultele nu răspund aceleiași întrebări. Priveghiul din V'eld spune că întâi a fost un întuneric căruia i s-a vorbit, fără să numească un făuritor. Dascălii Vechii Credințe numesc creația muncă neterminată, continuată în orice altoi. Păstrătorii Avasulen datează lumea locuibilă din ziua când apa și carnea au primit limite și au dat înapoi ce luaseră. Olarii Narzin încep în apă amară, nedespărțită, și crestează fiecare vas ritual ca să se spargă cinstit. Fiecare poveste a fost citită în instanță ca titlu funciar; sfaturile Vhalder cer un act.

Ruperea

Cineva a rupt. Aici stă întreaga ceartă.. În 1051 C., un sistem conectat a primit în același anotimp două ordine incompatibile, pecetluite legal, și le-a îndeplinit pe amândouă. Orașe au ieșit din registru, cadrele de trecere livrau părți din călători, iar oamenii prinși între două măsuri nu mai puteau sfârși de murit. Periferiile și vorbirea obișnuită o numesc Ruperea fiindcă verbul cere un subiect. Numele folosit îți dezvăluie politica celor din încăpere înainte să termini propoziția.

În vorbirea obișnuită: Iarna Jarului, în balade și pe câmpul de luptă. În stradă: Judecata, în templele răsăritene: pretenția că a fost meritată.

Marea Adunare

O măsură, un calendar, o cale spre casă. Oficial, Adunarea Măsurilor și Întoarcerii: circuitul călare care lega orașele îndepărtate de greutăți, registre și ancore comune, astfel încât datoria jurată la Rezg putea fi cerută la Zindush, iar omul putea muri departe și se trezea acasă. A mers șase veacuri, pentru cei înscriși. În 1051 C. a primit două ordine legale și incompatibile și le-a ascultat pe amândouă. Kilmoryn își datează încă anii după calendarul ei, fiindcă niciun urmaș n-a putut conveni asupra altuia.

În vorbirea obișnuită: Lanțul. Fiecare oraș, o verigă. În stradă: Zgarda. „Bunicii voștri purtau Zgarda și-i spuneau Lanț.”

Pâlpâirea

Încalecă acum. Cearta o purtați pe drum.. Răstimpul în care întoarcerea mai merge; nu e un singur număr. O moarte curată lângă un arbore viu se poate repara, aceeași rană la două văi distanță, nu; orice companie ce luptă departe de Inimalemnul ei își încearcă norocul. «Încă e în pâlpâire» este poruncă de plecare, nu alinare. Cronicarii au împrumutat cuvântul pentru epoca de după Rupere, între 1051 și 1263 C., când foametea și ancorele moarte făceau și ele ca nimic să nu se sfârșească.

Kilmoryn

Lumea de sub fiecare hotar. Numele lumii întregi, scris unde un nume trebuie să călătorească: în cartușul unei hărți marine Taladan, pe primul rând al unei scrisori a Veghei, în jurământul citit de notarul Vhalder peste un contract menit să treacă trei hotare. Întreabă la Menergalo ce limbă l-a rostit întâi și sălile de lectură îți vor vinde trei răspunsuri la trei prețuri. Douăzeci și trei de state împart pământul și niciunul nu bate numele lumii pe monedă, fiindcă moneda revendică ceea ce numește.

Limbă și apartenență

Cine te-a învățat să vorbești și unde. O pitică Dushar care ține registrul cisternei și gnomul ce îi scrie contractele de apă au aceeași limbă maternă. Ea și echipele Gathur de la atelierele de vase Unzandush compară îmbinări și semne de ardere din ochi, fiindcă nu o au. Vorbirea urmează familii, drumuri, cuptoare, căsătorii și garnizoane, trecând toate hotarele lor. Un cărăuș Culdar și un agent din Rezg pot striga toată ziua greutăți ori primejdii peste țarc și tot să nu se înțeleagă la o glumă. Judecătoriile Vhalder plătesc un tălmaci în loc să se încreadă într-un accent.

Piatră-etalon

Piatra care spune cât cântărește aici o livră. O piatră de măsură calibrată. Grânele, pânza, moneda, lemnul de asediu și toleranța cadrului de primire se măsurau toate după piatra-etalon locală, iar întreaga autoritate a Adunării era promisiunea că fiecare piatră era de acord cu toate celelalte. Oamenii Balanței din Măsura Dreaptă încă le îngrijesc și le cioplesc din nou. Sunt și instituția cea mai compromisă din Kilmoryn, fiindcă au binecuvântat măsurile care au dat greș.

Jarul

Partea morții care încă nu s-a încheiat. O vreme după oprirea trupului, ultima lui schimbare neîntreruptă încă lucrează. Acesta e jarul și se răcește. Inimalemnul îl prinde pe o legătură pregătită în viață, iar rădăcinile și rezervele fac restul. Legătura semnată e cazul limpede; poate răspunde și registrul unui capitul ori al domiciliului civic, pricina certurilor Străjerilor la fiecare control. Distanța, ancora distrusă, chemarea rivală ori rădăcinile închise de slujitori scurtează timpul. După risipire nu mai e nimic de prins, așa că o companie călare spre arbore nu se oprește să se certe.

Iarna Jarului

Anul în care fitilurile nu se stingeau. Numele popular și de baladă al Ruperii și al anului următor, când nimic nu se sfârșea: uși, răni, recolte, morți. Este numele care poartă cele două neamuri făurite de acel an. Unele cancelarii încă înscriu o Umbră printre morții reținuți, iar Umbrele răspund că ele sunt ce n-a sfârșit de murit și că Iarna Jarului le ține încă. Păstrații sunt mai vechi decât Iarna Jarului. Ea le-a împrăștiat familiile și a prefăcut înnoirea dintr-o înțelegere privată într-o problemă de aprovizionare.

Doliul

Trupurile se întorc la apus fără numele lor. Oceanul exterior atinge fiecare țărm al Kilmorynului fără să le facă un singur loc. Ce ia dă înapoi pe coastele apusene: trupuri, nu nume; bunurile luate, chipul vechi de o săptămână, o păstrătoare Taladan a casei felinarului înscriind ce poate în cartea morților necunoscuți. «Dus în Doliu» înseamnă dispărut, nu mort; familia Avasulen lasă cupa plecării dreaptă cât rămâne așa. Altundeva, apa duce grâne, altoi sub pânză udă, echipaje și întoarceri obișnuite. Întreabă pilotul de ce vin morții la apus și îți dă direcția următoarei debarcări.

Îngustarea

Triaj, spune cancelaria care a poruncit-o. Numele dat de cancelariile urmașe anului 1051 C., luat chiar din vorbele ordinului de urgență: îngustarea rețelei ca să fie salvată. A spune Îngustarea înseamnă a spune că autoritățile de întreținere au ales nodurile de pierdut și au ales bine. Nodurile alese erau cele disputate, îndatorate, așezate recent și neascultătoare, adică popoarele numite acum neînscrise. Fiecare scrib care scrie cuvântul își apără un strămoș.

Marca de Sus

Cerul deasupra domeniului, măsurat și revendicat. Stațiile Kessith măsoară văzduhul domeniului de la înălțimea zidului până la bătaia clopotului, căci zburătorii fac din cer drum, linie de avertizare și intrare. Curtea vinde trecere, aterizare, strajă ori un ceas de apropiere, separat de acoperișul de jos. Rookari și Nephilim plătesc taxe de pod într-un oraș și găsesc aer oprit în următorul; niciun vameș n-a primit argumentul că cineva care doar nu cade nu zboară. La Hlurthasenor, Casele Clopotelor Deschise țin înălțimea de ghidare și sună ca zburătorii să ocolească ascensiunea fierbinte.

Port și debarcare

Portul este muncă înainte să fie zid. Saltval e port fiindcă oamenii continuă să debarce acolo: peștele se usucă sub streșini adânci, jgheaburile umplu cisterne cu site, plasele se repară în pod, iar ce ajunge la țărm se depozitează, cântărește și trimite mai departe. Loc de debarcare e oriunde trece o povară între apă și uscat. Cheiul e o margine construită și plătită de cineva. Portul înseamnă apă și țărm folosite la adăpostire, încărcare ori reparații. Ce îi hotărăște valoarea stă în spate: apă dulce, magazie uscată, meșteri, hrană și drum spre interior pe care poate urca o căruță încărcată.

Piatra disputei

O piatră, două răspunsuri cinstite, un proces. O piatră-etalon cu două măsuri potrivnice, de obicei fiindcă două cancelarii rivale au recioplit aceeași stâncă după Rupere și niciuna n-a cedat. Este o dispută de hotar pe care poți pune mâna; sunt sute. Arbitrii Vhalder trăiesc din ele. La fel Jurații Adâncului, din motivul opus: locul prins între două măsuri este singurul fel în care se spune că răspunde Cel Îngropat.

Viul

Ce face trupul cât încă mai face. Lucrarea care întreține o persoană vie; categorie juridică înainte de a fi taină. Curtea împarte persoanele în vii, reținute ori risipite înainte să hotărască o taxă, moștenire, custodie ori acuzație, iar două curți nu leagă același efect de același cuvânt. Sânge, păr, portret, nume în registru: fiecare indică o persoană, iar persoana este lucrul indicat; de aceea niciun plăsmuitor de neam n-a refăcut-o din hârtii. Certificatul Străjerului începe numind cine a stat la rădăcină și cine l-a privit stând acolo.

În vorbirea obișnuită: fitilul. Un fitil lung este un om greu de ucis. În stradă: seu, pentru ceea ce sunt viețile altora în ochii celui care le cumpără.

Traducere și mărturie

O copie fidelă poate păstra neînțelegerea. La Haundrashala, cititorii rostesc toate cele patru foi de căsătorie, ca nimeni să nu pretindă apoi că s-a primit o clauză neauzită. Tălmaciul poartă un nume, o ofertă, un avertisment ori jurământ și îl poate îngusta, îndulci ori despărți în trei; casa grijulie scrie cine a tradus, cine a auzit și dacă vorbitorului i s-a citit înapoi. Notarii Vhalder păstrează ambele lecturi incompatibile pe pagină, în loc să aleagă una. Ce însemnau vorbele pentru omul care și-a pus semnul se judecă după, cu cititorul drept martor.

Citit și scris

Cititul este o muncă anume. Socotitorul din Rezg citește greutăți și prețuri, dar nu poate citi un registru de morți Wethyrn. Pescarul știe semnele vremii, pune un semn pe o socoteală de marfă și angajează cititor pentru copia de căsătorie. Cei mai mulți din Kilmoryn iau parte cu urechea: un anunț rostit în fața martorilor, un semn făcut, o mostră trecută peste masă, o socoteală cu noduri. La Khil'sha masa pieței e gratuită în diminețile de târg, plătită din taxele tarabelor, iar locuitorul hotărăște ce răspuns se întoarce. Arhivarul plătit la pagină poate împiedica o pretenție dreaptă să fie vreodată auzită.

Pustiirea

Războiul în care ai intrat. Nu s-a sfârșit.. În 1466 C., peste douăsprezece state au început campanii într-un singur anotimp și cele mai multe continuă. Cronicarii au numit epoca înainte să se încheie, lucru neobișnuit; cancelariile n-au convenit la timp asupra unui cuvânt mai blând, iar prădătorul a intrat în cerneală. Tu intri în ea aici, iar cuvântul nu e figură de stil. Carta cumpărată, arborele plantat și piatra pusă împotriva orașului altuia sunt Pustiirea, iar curțile care pecetluiesc cartele își iau partea.

Revendicări maritime

Ține piața. Troliul e altă treabă.. La Dhezgil, cuceritorul poate ține piața și cântarul public, în timp ce trei bresle țin troliile stâncii, iar echipele refuză un lanț neîncercat. «Dă veriga, apoi ridicăm.» Fiecare port se împarte la fel. Debarcarea e comună, nava e deținută în părți, marfa e gajată creditorului, înecații sunt în grija unei case de țărm, iar apropierea stă în mintea unui pilot. Lanțul schimbă mâini într-o după-amiază. Pilotul cere mai mult, iar Talakeden țin legătura bunurilor pecetluită până când o curte spune a cui este.

Zilele Închise

Registrele se închid. Inimalemnii nu sunt obligați.. După Luna a Douăsprezecea vin trei zile în afara lunilor. Slujitorii Inimalemnului închid și împacă registrele legăturilor, așa că nicio întoarcere obișnuită nu primește certificarea finală a Circuitului până la deschiderea registrului nou. Arborele sănătos poate prinde jarul și reface trupul în timpul închiderii; martorii păstrează dovada pentru judecata ulterioară. Orașele tac, garnizoanele dublează straja, iar Campionii cer cel mai mult pe escorte. Primejdia e izolarea juridică la fel de mult ca moartea.

Stins

Ucis fără întoarcere și cu bună știință. O ucidere la care nicio ancoră n-a răspuns. Uneori mortul nu avea legătură, alteori cel mai apropiat loc sfințit era distrus ori slujitorii refuzau, iar uneori ucigașii se asiguraseră dinainte. Soldații folosesc cuvântul precis, iar juriștii cu grijă, fiindcă stingerea unui om legat e altă acuzație decât uciderea lui. Este și întreaga formă a asediului: luarea zidului costă trupuri, luarea arborelui costă oamenii din spatele lui.

Neînscrișii

Popoarele fără care s-a scris registrul. Termen de cancelarie pentru Culdar, Skalzen, Kessith și Rezgan, care au dat Adunării cariere, echipe și copii ucenici, fiind înscriși ultimii și tăiați primii în 1051 C. Țin trei sute de târguri, peste șaptezeci de porturi și douăsprezece dintre cele douăzeci și trei de coroane, inclusiv cel mai mare stat al Kilmorynului. Ei au ridicat contraancorele în Războaiele Ancorelor, deci fiecare asediu de azi se poartă cu invenția lor. Zgarda e cuvântul lor pentru Lanț, iar scribul care îl aude știe cine vorbește.

În stradă: Orcească, Șerpi, Arahnide — calomnii de cancelarie, încă tipărite în copiile urmașilor.

Cadru de trecere

Jumătate de ușă. Cealaltă jumătate e altundeva.. Un cadru de tranzit cu pereche. Nicio jumătate nu face nimic singură; astfel Adunarea putea ruina un oraș membru, lăsând în tăcere partea îndepărtată să piardă calibrarea, fără să spargă nimic. Portalul îndepărtat e un cadru de trecere construit anume mic și local, ca o dispută să nu poată călători. Scribii scriu cadru de trecere, geniștii spun cadrul, iar toți cei care au pășit prin unul îl numesc gâtlej.

În vorbirea obișnuită: cadrul; gâtlejul.

Tăietor de fitiluri

Cel mai murdar cuvânt din Kilmoryn. Cine atacă legătura, registrul ori slujitorii Inimalemnului înaintea trupului, ca moartea să rămână. E o acuzație precisă, nu o insultă despre fire, iar cele mai multe dintre cele douăzeci și trei de state o judecă separat de omorul obișnuit. Armatele ce își scot morții de pe câmp resping în parte necromanții inamici, în parte acuzația. Spune-i asta unui căpitan în fața martorilor și ai pornit ceva ce niciunul dintre voi nu mai poate opri.

Înscrisul Dublu

Două ordine legale. Amândouă încă în arhivă.. Cele două documente pecetluite ajunse la autoritățile de întreținere în 1051 C. Ambele erau valabile, ambele aveau martori cum se cuvine și dădeau porunci potrivnice despre prioritatea în registrele întoarcerii. Nimic din ele nu s-a pierdut. Copii stau în trei arhive și orice scrib priceput le poate citi, partea stânjenitoare: patru veacuri de ceartă n-au lămurit pe care îl asculta sistemul când a făcut ce a făcut.